PRELUARE: LIBERTATEA
Nu există zi in care frumoasele triplete din Moldova, Corina, Cătălina şi Rodica Bacalum, să nu fie acostate de bărbaţi
Corina Bacalum, eleva pentru care un medic din Iaşi a divorţat, în speranţa că o va convinge să se mărite cu el, ne-a vizitat la redacţie. Şi nu a venit singură, ci însoţită de surorile sale, Cătălina şi Rodica. Tinerele care au înnebunit Moldova cu frumuseţea lor au acceptat să ne vorbească despre ele. Astfel, am aflat că cele trei surori fac furori fie că merg pe stradă, fie că se opresc la vreo terasă pentru a bea un suc.
Sexy-tripletele care au zăpăcit Moldova, Corina, Cătălina şi Rodica Bacalum, locuiesc cu părinţii într-un cartier mărginaş din Iaşi. “Mama noastră este farmacistă, iar tata lucrează în domeniul încălţămintei”, spune Rodica Bacalum, cea care, la prima vedere, este reprezentanta şi “purtătoarea de cuvânt” a frumosului grup. Tatăl, Gheorghe, un om simplu şi respectat, are un atelier de cizmărie chiar la parterul blocului în care locuieşte.
Trecătorii se holbează la ele
Ordinea, la naştere, a fost Cătălina, Corina, Rodica, la 15 minute una de cealaltă. Nu au aceeaşi înălţime, între Cătălina, cea mai scundă, şi Rodica “mezina”, cea mai înaltă, fiind o diferenţă de 3 cm. Cătălina, spun fetele, este cea mai silitoare, are cele mai bune note la şcoală. Rodica este cea cu iniţiativa, iar Corina compensează din plin din punct de vedere estetic.
Sunt eleve la Liceul Waldorf din Iaşi
La Liceul Waldorf, unde sunt colege de clasă, surorile sunt deja vedete. “S-a cam supărat doamna directoare când s-a scris despre povestea cu Iulian Carp, pentru că a fost menţionat numele şcolii în acel context”, ne mărturiseşte Corina. Fetele sunt apreciate la Waldorf, pentru că învaţă bine, vorbesc engleza, spaniola şi italiana.
Datorită faptului că sunt aproape identice, Corina, Cătălina şi Rodica reprezintă un şoc vizual atunci când se plimbă împreună. Nu de puţine ori, trecătorii se holbează la ele. “Primim foarte des flori pe stradă şi băieţii încearcă să intre în vorbă cu noi, iar şoferii ne claxonează. Mulţi dintre bărbaţi ne trimit cărţi de vizită cu numerele lor de telefon. Odată, pe aeroport, un mare director de bancă a încercat să ne agaţe în acest fel”, spune Rodica Bacalum.
Când iau prânzul împreună în vreun local public, la masa lor apar din senin sticle de suc sau cupe de îngheţată. De curând, au ales să-şi schimbe coafura, pentru ca oamenii să le deosebească mai uşor.
«Nu ne-am schimbat iubiţii între noi»
În acest moment, doar două dintre triplete, Cătălina şi Rodica, au iubiţi. Cel al Cătălinei este italian, iar relaţia dintre cei doi durează de trei ani. Prietenul Rodicăi este student la Bucureşti, iar fata este cu el, după propriile-i spuse, de şase ani. Corina Bacalum este, în prezent, singură. Nu au schimbat niciodată iubiţii între ele. “Nu facem aşa ceva, chiar dacă semănăm aproape perfect. Nu ne jucăm cu iubiţii, nu vrem să ne batem joc de nimeni profitând de înfăţişarea noastră”, a declarat Corina pentru Libertatea.
Au dat deja probe la Euforia TV
Povestea surorilor din Iaşi, prezentată de Libertatea, a atras deja atenţia televiziunilor din Bucureşti. Corina, Cătălina şi Rodica Bacalum au fost invitate, zilele trecute, în platourile din Complexul Expoziţional Romexpo ale postului Euforia TV pentru a susţine câteva probe video. Producătorii postului de televiziune sunt în căutare de noi vedete care să prezinte viitoarele emisiuni estivale, iar cele trei tinere ar putea fi o opţiune. Rezultatul castingului va fi anunţat în cursul săptămânii viitoare.
Nu frecventează cluburile şi barurile
“Suntem fete cuminţi, avem o imagine bună în oraş. Nu ne place să ieşim în cluburi, nu ne plac gălăgia şi aglomeraţia. Evităm să ieşim în baruri. Mergem devreme acasă”, spune Corina Bacalum, vedeta “echipei”. Fetele se poartă întotdeauna decent. Singura care mai iese în evidenţă din acest punct de vedere este Rodica Bacalum, care face plajă deseori, pe litoral, cu sânii dezgoliţi.
Etichete: Tripletele dupa care toti barbatii intorc privirea
15/06/2009 la 22:20 |
Ce sa spun?
Frumusele fetele, pacat ca-s cam grasunele…
Dar daca plac…plac si grasunele…
17/06/2009 la 22:20 |
Sunt bine facute, hranite, nu plinute 😛
09/01/2010 la 22:20 |
ce sa caute ele in cluburi?daca reusesc sa treaca de filtrul de la usa sigur ar trece neobservate, eclipsate la cate fete cu adevarat frumoase si sexy sunt. oricum mai mult de dansul pinguinului si brasoveanca nu stiu sa danseze.