STIREA ESTE PRELUATA DIN ZIARUL LIBERTATEA
Cantăreţul are un motiv de bucurie: băieţelul lui de cinci ani, Daniel, s-a făcut bine.
Au trecut aproape două luni de cand Florin Salam a pierdut-o, chiar în ziua de Florii, pe Fănica, soţia lui. Durerea i-a săpat adânc în suflet şi la fiecare cuvânt despre cea pe care o alinta “prinţesa mea” ori despre copiii pe care aceasta i-a dăruit scapă şi o lacrimă. Totuşi, cântăreţul are un motiv de bucurie: băieţelul lui de cinci ani, Daniel, despre care s-a crezut că suferă de aceeaşi boală necruţătoare care i-a ucis mama, e sănătos acum şi se joacă, cât e ziua de lungă, în curtea casei sale din cartierul bucureştean Berceni, sub privirile grijuliului său tată.
Chiar dacă a trecut alături de micuţul Daniel prin momente grele, din cauza problemelor de sănătate, Florin este acum fericit că odorul lui s-a făcut bine. “Copilaşul meu e sănătos, mulţumesc lui Dumnezeu. A avut nişte probleme, dar s-au rezolvat. Din fericire, Daniel nu a fost grav bolnav, iar acum, rugile mele au fost ascultate şi băiatul meu se simte bine. Se joacă toată ziua, ba cu mingea, ba cu Mara (căţeluşa familiei, – n.r.)”, ne-a spus Florin Salam, în timp ce bea un pahar cu apă în curtea vilei sale. Artistul e mai tot timpul cu ochii pe Daniel, băieţelul lui de cinci ani, care, în timp ce tatăl său vorbea cu noi, se juca cu o minge aproape cât el de mare.
«Beatrice şi Daniel sunt lumina ochilor mei»
Salam, care a susţinut miercuri, la Sala Polivalentă, un concert în memoria mult-iubitei sale soţii, Ştefania (Fănica), ne-a explicat că acum trăieşte numai pentru copiii lui şi pentru muzică. Că rostul lui în viaţă este să-şi vadă fetiţa şi băieţelul sănătoşi, mulţumiţi şi fericiţi. “Orice îşi doresc copiii mei, eu le pot obţine imediat. Sunt lumina ochilor mei, pentru ei trăiesc acum. Trebuie să-i cresc, să-i văd căsătoriţi, să-i fac fericiţi. Acum voi începe o nouă viaţă, una pe care o voi dedica celor care îmi ascultă Beatrice, fiica de opt ani a lui Florin Salam, îi oferă tatălui său dovezi de iubire în fiecare zimuzica şi celor mai importante două persoane din viaţa mea în acest moment: Daniel, băieţelul meu, şi Beatrice, fata mea”, ne-a mai spus Florin Salam.
Beatrice, fetiţa lui de opt ani, îi lasă mesaje înduioşătoare: «Te iubesc, tati!»
La un moment dat, în timp ce Florin Salam ne vorbea despre copiii lui, am fost martorii unui moment extrem de emoţionant. Fetiţa de opt ani a interpretului, Beatrice, a apărut, ca din pământ, lângă el. “Te iubesc, tati!”, a spus ea şi a fugit râzând, aşa cum a făcut, probabil, şi când tatăl ei a certat- o că a scrijelit pe masă acelaşi mesaj. Florin Salam ne-a zâmbit, s-a uitat la noi şi ne-a spus, plin de tristeţe, dar în acelaşi timp fericit, că are pentru ce să lupte şi să trăiască: “Vedeţi? E fata mea, e şeful în casă”.
07/06/2009 la 22:20 |
Sa ne bucuram pentru manelisti, sa ne bucuram pentru oameni… O manea, maestre Giani?
23/08/2009 la 22:20 |
Si eu am ramas singura acum 12 ani si inteleg poate mai bine prin ce ai trecut draga prietene. Desi nu ascult muzica ta am fost si sunt impresionata de suferinta prin care treci. Esti un om cu inima mare si trebuie sa lupti pentru copiii tai si pentru tine. Fiul meu a fost motivatia cea mai puternica de a merge mai departe. Si acum dupa multi ani port in suflet o lacrima nu mai de mine stiuta. Aceasta lacrima imi da putere sa ma ridic arunci cand simt ca nu mai pot . Sa ai in suflet credinta care te va ajuta in orice situatie.
05/10/2009 la 22:20 |
ai niste copii fff frumosi sati traisasca si mergi inainte.yo am 13 ani si daca sar intampla asa ceva si la mn cred ca as inebuni cred ca stiu e inseamna sa pierzi o persoana draga.te poop
16/01/2010 la 22:20 |
ce mila mie de el …salam e viata mea e inima mea :X el ami da chef de viata an fiecare zi cu glasul lui:X…doamne cat pot sal iubec pe omul asta:X sai ajute dn-zeu sa-si creasca copiii si sa ne faca noua viata frumoasa cu glasul lui :X ube maxim salam ::X si dn sal tina tare ca are dusmanii multtiiiiiiiiii cand ajungi sa fii asa sus cum e el iubit de toata lumea ai dusmaniiiiiiii…..iubesc salam maxim:::X:X
12/02/2011 la 22:20 |
ai o fata foarte frumoasa….o sa treci peste toate astea si mereu o sa ti aduci aminte de stefania ca fiind printesa ta acum ea e un inger care va vegheaza de sus si pe tine si pe copii tai…fruntea sus si mergi inainte si nu uita ca faci asta ptr copii tai lumina ochilor tai….sunt foarte frumosi ai grija de ei si de tine….mult succes…:*